Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că polițistul din Păulești a primit mai multe amenințări, iar în noaptea de marți spre miercuri un bărbat a tăiat cu un cuțit două roți ale mașinii parcate în fața casei agentului.
Polițistul se afla în concediu. A observat mașina din care a coborât bărbatul și a reușit să rețină și o parte din numărul de înmatriculare.
Potrivit Poliției Prahova, în noaptea de marți spre miercuri, IJP Prahova a fost sesizat de către polițistul din Păulești că, în timp ce se afla în concediu de odihnă, o persoană i-a înțepat anvelopele mașinii personale.
„În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, ocazie cu care s-a constatat faptul că două anvelope ale autovehiculului parcat în fața imobilului de domiciliu al acestuia, prezentau urme de înțepare cauzate de un obiect înțepător-tăietor. În cauză, s-au constituit echipe de căutare a persoanei reclamate de către partea vătămată, precum și a autovehiculului acestuia, atât pe raza localității Păulești și în zona adiacentă, precum și pe raza municipiului Ploiești, urmând a se stabili întreaga activitate infracțională a acestuia”, arată Poliția.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ultraj, cercetările fiind coordonate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
La începutul lunii septembrie, consilierul de atunci al unui deputat PSD din Prahova a fost filmat în timp ce înjură polițiștii care îl verificau, după ce a oprit neregulamentar. Apoi, consilierul a plecat, dar a mers la Poliție „unde a continuat să aibă un comportament neadecvat”. Polițiștii au constatat că băuse.
Polițiștii l-au amendat cu 2.875 de lei, pentru pentru oprire neregulamentară, conducere sub influența alcoolului, dar și pentru adresare de injurii și nerespectarea dispozițiilor polițiștilor. În plus, i-a fost reținut permisul de conducere celui în cauză.
Deputatul PSD din Prahova, Laura Moagher, confirma atunci că Lucian Rădulescu era consilierul său și a precizat că a întrerupt colaborarea cu acesta.